Zâmbeşte copiilor în fiecare zi, dar astăzi lasă-i să se joace mai mult, dăruieşte-le mai multe bomboane, învaţă tu de la ei şi bucură-te încă o dată de copilărie!
Un vesel la mulţi ani tuturor copiilor, dar mai ales lor : !
Am ajuns la concluzia că mai bine citesc o carte decât să scriu verzi şi uscate pe blog. Astăzi fac o excepţie (probabil vor mai fi) , căci a fost o zi cu vreo 13 întâmplări ! Şi îmi mai spăl din păcate faţă de cei care mă acuză de neglijenţă în blogger-eală. Se ştiu ei care :P
Eu când vreau să intru, intru!
Şi am intrat. Într-o zi de 13, cu primul ceas rău încă de la micul dejun. Dar am intrat. Eu şi încă 950 de persoane. Ceilalţi 500 au sperat să se mai deschidă uşa cinematografului încă o dată. Când e gratis, studentul trebuie să participe. Ca tot românul, bineînţeles. Numai că de data asta aşteptarea a meritat.
În a doua seară de film românesc din cadrul festivalului FESTUDIS s-a prezentat la cinema Victoria, prea mult aşteptatul ” Eu când vreau să fluier, fluier”. E un lucru de bifat pe lista bună de azi. Şi totuşi, pentru a completa şi partea cu cele 13 ceasuri rele, insist pe faptul că la ora 18:15 (filmul a început la 19:00) erau vreo 300 de persoane în faţa cinematografului, dar nici urmă de vreun coleg (din 15 câţi am stabilit să ne întâlnim ) sau de alţi prieteni care s-au anunţat că vin. Ştiu, s-au inventat telefoanele mobile, dar acestea nu-ţi sunt utile de acasă, din dulap ! După ce am intrat, împăcată cu ideea că voi vedea filmul fără să am un partener de comentarii, am văzut-o pe Mirela, care a salvat situaţia găsind şi locuri libere. Un lucru bun. Bun a fost şi filmul.
Încă de la început îţi dai seama că are un buget redus, iar calitatea imaginii nu se compară cu cea a filmelor americane. Însă povestea te ţine în suspans, mai ales datorită publicităţii de care a avut parte filmul, datorită premiului de la Berlin. Toată lumea a venit să vadă de ce ,,fluierul’’ a meritat Ursul de Aur. Criteriile de jurizare se pare că nici regizorul nu le-a ştiut, dar important rămâne faptul că a fost un film de 10 pentru juriu. Nota publicului probabil o vom afla zilele ce urmează, având în vedere că mulţi s-au grăbit să plece imediat după terminarea filmului, neinteresaţi de prezenţa regizorului, Florin Şerban . Eu am rămas. Am aflat astfel de proiectul care-l va avea ca protagonist pe deţinutul Papan Chilibar, personajul Ursu, şi că regizorul îşi acordă doar un 7,50 pentru scenariul final : ,,e ca în dragoste: prima iubire e din pasiune şi te arunci cu capul înainte, la a doua devii mai raţional şi lucrurile îţi ies mai bune, apoi atât de raţional încât nu mai merită.’’
E un film ce merită văzut, prezintă realitatea de lângă noi, fără basme şi iluzii, şi ca să îţi placă, trebuie neaparat să-i urmăreşti ultimele minute! Finalul e cât se poate de realist, iar Silviu, personajul principal, se retrage glorios din faţa dragostei, lăsându-i Anei o amintire plăcută despre el. E plăcută, vă spun eu, căci ea a zâmbit mult după ce a sărutat-o!
Deci...să-l vizionaţi cu plăcere şi cum ne îndeamnă Asociaţia Studenţilor Jurnalişti, ,,îndrăzniţi să vedeţi dincolo de aparenţe’’!
Astfel ziua mea de 13 s-a încheiat cu bine, mai ales că am avut o companie plăcută după 20 de minute de aşteptat tramvaiul, dar mai important, căci am fost iertată pentru telefonul din dulap ! Promit că voi fi mai atentă! :*
